JUSTIŢIE

Opinie: Este foarte puţin probabil să fie ales un procuror general din cei patru candidaţi preselectaţi de comisie. Acest concurs este un eşec

post-img

Concursul pentru funcţia de procuror general trebuie să înceteze, pentru că ceea ce se face intră în contradicţie cu statul de drept şi cu statul democratic. Mai mult, procesul de alegere a procurorului general, modificat de actuala guvernare, este unul compromis, întrucât nu s-a aşteptat avizul Comisiei de la Veneţia în acest sens. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii Punctul pe Azi, de către expertul Teodor Cârnaţ şi fostul judecător la Curtea Constituţională Alexandru Tănase.

Acest concurs este un eşec. Nu cred că un procuror nu va fi numit din aceştia patru, este foarte puţin probabil. Prin urmare, domnul Robu, care este procuror interimar, după cum a fost gândită această situaţie, va fi încă mult timp înainte procurorul Republicii Moldova, de facto”, spune Alexandru Tănase.

Atunci când Curtea Constituţională se adresează cu o solicitare de opinie la Comisia de la Veneţia, este de bun simt şi de respect faţă de această instituţie să aştepţi să vezi ce zic ei, şi mai apoi să demarezi procedurile”, mai spune fostul judecător constituţional.

În aceeaşi ordine de idei, Teodor Cârnaţ spune că ministrul Justiţiei nu îşi avea locul în această comisie care a preselectat candidaţii la funcţia de procuror, întrucât ea a fost cea care a selectat membrii comisiei, ea a participat la preselectarea candidaţilor, şi tot ea va participa la alegerea candidatului final, aceasta fiind membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

În acest sens, Teodor Cârnaţ consideră că, Curtea Constituţională trebuie în regim de urgenţă să declare neconstituţională această lege, procurorul interimar, această comisie, dar şi numirea procurorului general în baza noilor condiţii.

Fostul primar Dorin Chirtoacă a declarat în platoul Punctului pe AZi că prim-ministrul este cel care „trebuie să iasă şi să spună stop, ori se va compromite şi va pierde tot”. „Din moment ce reforma justiţiei eşuează, blocul ACUM nu mai are ce oferi” spune Dorin Chirtoacă.

Alexandru Tănase crede că prim-ministrul Maia Sandu este „sinceră în acţiunile sale”:

Ea mizat politic totul pe reforma justiţie. Dar atunci când din nimic faci totul, rişti ca atunci când pierzi acest nimic, să pierzi totul”.

Totuşi, Tănase consideră că lucrurile pot fi reparate. „Nu este nicio problemă niciodată să faci înapoi atunci când s-a făcut o eroare. Trebuie să intrăm în zona constituţionalităţii şi să înţelegem că cea mai mare problemă a unui stat este încălcarea ordinii constituţionale”.

Amintim că cele  patru persoane preselectate de Comisie, sunt Crîşmaru Oleg, Gribincea Vladislav, Soltan Veaceslav, Stoianoglo Alexandr. Aceste patru candidaturi urmează a fi înaintate Consiliului Superior al Procurorilor, care va selecta un singur candidat şi îl va propune preşedintelui Igor Dodon. 

De componenţa acestei liste s-au arătat nemulţumiţi mai mulţi reprezentanţi ai blocului ACUM, inclusiv Maia Sandu, care spune că a aşteptat să vadă în această listă „mai mulţi oameni din societatea civilă”. 

Într-un interviu pentru Europa Liberă, ministrul Justiţiei Olesea Stamate a declarat că şi ea şi-ar fi dorit”  să vadă mai mulţi candidaţi din societatea civilă care „să întrunească condiţiile” pentru funcţia de procuror general al Republicii Moldova, dar aceştia nu au existat.

Mai târziu, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA, Olesea Stamate a spus că este mulţumită de lista celor patru persoane preselectate pentru funcţia de procuror general, reieşind din munca depusă de membrii comisiei şi dosarele depuse pentru această funcţie.