JUSTIŢIE

Opinie: Sistemul justiţiei este atât de viciat încât el trebuie schimbat din rădăcini

post-img

Sistemul de justiţie din Republica Moldova este atât de viciat încât el trebuie schimbat din rădăcini. Este nevoie de desfiinţarea Procuraturii în general, crearea unei noi instituţii. În situaţia actuală, păstrarea actualei Procuraturi şi a oamenilor din actualul sistem este absolut contraproductiv pentru că aceştia o bună perioadă de timp, indiferent dacă sistemul politic se va schimba sau nu, vor bloca dosarele de rezonanţă. Declaraţiile au fost făcute la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu spune că are speranţe că în justiţie lucrurile se pot schimba în bine. Potrivit lui, în Procuratură mai sunt oameni buni. „Eu cunosc oameni din sistem, patrioţi, care pur şi simplu aşteaptă momentul”, spune jurnalistul. Potrivit lui, pentru ca momentul potrivit să vină, este nevoie de o schimbare politică.

„Noi nu avem actualmente condiţiile necesare ca aceşti oameni să iasă din anonimat. Dacă ar ieşi acum, ar avea soarta Domnicăi Manole (n.r. judecătoare demisă din sistem). Sau prin intentarea dosarelor, sau li se sugerează frumos să plece din sistem - deci, nu are rost. În momentul în care lucrurile se vor schimba la nivel politic, aceşti oameni vor căpăta glas, iar procesele pe care ei mizează vor începe să aibă finalitate”, a declarat jurnalistul.

Vitalie Călugăreanu spune că schimbarea din justiţia românească s-a început de la patru procurori care au avut „mână liberă”.

Experta anticorupţie Mariana Kalughin spune că întrebarea este cum clasa politică actuală să fie substituită cu alta în condiţiile în care importante instituţii de stat sunt înfricoşate.

Potrivit ei, „scânteia schimbării lucrurilor în sistemul justiţiei va veni mai degrabă din partea cetăţenilor, prin proteste în cazul în care vor fi foarte bine susţinuţi”. Mariana Kalughin este de părere că schimbare procurorului general din funcţie nu este o soluţie pentru ca lucrurile să se schimbe în sistem. „Atunci când vin politicieni şi îmi vorbesc despre demisia unui procuror cu orice preţ, atunci încep să am frică de aceea că vor fi tentaţi să meargă mai departe şi vor continua după aceeaşi schemă”, spune experta.