JUSTIŢIE

 PCCOCS vine cu precizări în cazul lui Usatîi. De ce a fost eliberat

post-img

 PCCOCS vine cu precizări în cazul eliberării lui Renato Usatîi, spunând că învinuitului Renato Usatîi, prin ordonanţă i-a fost revocată măsura arestării preventive, fiindu-i aplicată măsura procesuală de constrângere - obligarea de a se prezenta, iar investigaţiile pe această cauză continuă spune Procuratura. Acesta fiind elieberat pentru că s-a prezentat benevol, nu se va eschiva de la organul de urmărire penală, a dat declaraţii cu privire la faptele imputate, iar starea sănătăţii este una gravă.

Comunicatul Procuraturii:

„De către PCCOCS este investigată o cauză penală în cadrul căreia, Renato Usatîi este învinuit de comiterea mai multor infracţiuni şi în legătură cu neprezentarea anterioară a acestuia la organul de urmărire penală, la demersul procurorului i-a fost aplicată de către instanţa de judecată măsura preventivă, arestarea preventivă.

La 16 iunie 2019, numitul Renato Usatîi s-a prezentat la intrarea în Republica Moldova, unde a fost reţinut de către ofiţerii de poliţie şi escortat la sediul PCCOCS, unde procurorii i-au înaintat învinuirea, fiind audiat referitor la circumstanţele cauzei penale. 

Tot atunci, apărătorii acestuia au înaintat un demers în conformitate cu prevederile art. 195 Cod de procedură penală, prin care au solicitat revocarea măsurii preventive, motivînd că Renato Usatîi s-a prezentat benevol, nu se va eschiva de la organul de urmărire penală, a dat declaraţii cu privire la faptele imputate, iar starea sănătăţii este una gravă.

În conformitate cu prevederile art. 195 alin. (3) Cod de procedură penală, în cazul în care, la etapa de urmărire penală, procurorul, consideră că măsura arestarea preventivă nu mai este justificată şi temeiurile care au servit la aplicarea acesteia au decăzut, acesta revocă neîntîrziat măsura arestării, punând în libertate persoana.

Astfel, urmare a examinării de către procuror a cererii, în coraport cu situaţia de fapt stabilită la moment, ţînînd cont de decăderea temeiurilor care au servit la aplicarea arestării preventive, învinuitului Renato Usatîi, prin ordonanţă i-a fost revocată măsura arestării preventive, fiindu-i aplicată măsura procesuală de constrângere - obligarea de a se prezenta.”

Amintim că ieri Renato Usatîi a fost eliberat de procurori după ce a fost escortat la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale pentru audieri. Duminică în jurul orei 14.00, Renato Usatîi a fost reţinut la vama Sculeni de către poliţişti şi procurori.

El este acuzat că l-ar fi deposedat pe bancherul rus, Gherman Gorbunţov, de pachetul majoritar, în valoare de peste 113,5 milioane de lei, la banca Universalbank din Chişinău. Totodată, Usatîi este bănuit şi de complicitate la infracţiunea de tentativă şi omor la comandă asupra lui Gorbunţov. Liderul Partidului Nostru susţine însă că Gorbunţov ar fi cel care ar fi dorit să-l asasineze.
 

Poliţia vine cu precizări în cazul arestării lui Renato Usatîi

 

VIDEO. UPDATE. Renato Usatîi a fost arestat la vamă, va fi dus la PCCOCS