JUSTIŢIE

Un bărbat a fost deferit justiţiei pentru 19 episoade de trafic de influenţă

post-img

Un locuitor al raionului Donduşeni a fost deferit justiţiei pentru 19 episoade de trafic de influenţă. Împreună cu acesta, pe banca acuzaţilor vor compărea încă trei persoane, printre care.

Preşedintele filialei Ocniţa a Asociaţiei Obşteşti Uniunea Conducătorilor Auto, care de comun cu doi maiştri de instruire practică din subordine, sunt învinuiţi de confecţionarea documentelor oficiale false.

Procuratura Anticorupţie, Oficiul Nord anunţă despre finalizarea şi expedierea dosarului de învinuire a celor patru în judecată.

Potrivit probatoriului, în intervalul lunilor februarie – mai 2019, un locuitor al raionului Donduşeni a pretins şi primit de la 19 cursanţi circa 7 mii de euro, pentru a interveni pe lângă membrii Comisiei de examinare din cadrul Secţiei de Înmatriculare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto din Ocniţa.

Pentru sume cuprinse între 350 şi 500 de euro, „clienţii” primeau asigurări că promovează cu succes probele examenului pentru obţinerea permiselor de conducere de categoria ”B” şi ”C”.

În cadrul aceleiaşi cauze penale este învinuit şi Preşedintele filialei Ocniţa a Asociaţiei Obşteşti Uniunea Conducătorilor Auto, care, de comun cu doi maiştri de instruire practică din subordine, au falsificat o serie de acte care confirmau şcolarizarea unei persoane pentru susţinerea cu succes a examenului auto de categoria ”C”. Acest lucru s-a întâmplat chiar dacă ”beneficiarul” nu a frecventat orele de curs şi nu a fost prezent la examenul intern.

Pentru aceste infracţiuni legislaţia prevede până la 5 ani închisoare.