Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat decizia într-o cauză care se referă la refuzul autorităţilor naţionale de a elibera reclamantului un paşaport nou.
Potrivit circumstanţelor cauzei, în 2009 reclamantul a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Cu toate că măsurile preventive care restricţionau libertatea de circulaţie a reclamantului fuseseră revocate în 2010, în 2011 cererea sa cu privire la eliberarea unui paşaport a fost respinsă, deoarece cauza penală intentată pe numele său era în continuare pendinte. În aprilie 2013 Curtea Supremă de Justiţie a respins definitiv cererea reclamantului ca fiind nefondată, din motiv că legislaţia în vigoare la acel moment interzicea în mod explicit eliberarea unui paşaport persoanelor pe numele cărora fusese iniţiată o urmărire penală, scrie Bizlaw.md.
Reclamantul s-a plâns în faţa Curţii, în baza Articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de încălcarea dreptului său la libertatea de circulaţie.
În observaţiile sale, Guvernul a susţinut, printre altele, că reclamantul eşuase să informeze Curtea despre faptul că el deţinea un alt paşaport, eliberat în 2008 şi valabil până în 2018, pe care l-ar fi putut folosi nestingherit pentru a călători în perioada 2010-2013. Astfel, Guvernul a considerat că un astfel de comportament din partea reclamantului constituia un abuz al dreptului său la o cerere individuală.
Ţinând cont de elementele-cheie menţionate de către Guvern în observaţiile sale şi de eşecul reclamantului de a oferi explicaţii plauzibile în acest sens, Curtea a reiterat faptul că o cerere poate fi respinsă ca fiind abuzivă şi dacă a fost bazată pe informaţii specioase. Informaţiile incomplete şi, prin urmare, înşelătoare constituie un abuz al dreptului la o cerere individuală, în special în cazul în care informaţiile se referă la esenţa cauzei şi nu este oferită o explicaţie suficientă pentru un asemenea eşec.
În circumstanţele prezentei cauze, atunci când a depus cererea sa în faţa Curţii, reclamantul a omis să menţioneze că deţinea un al doilea paşaport, care era valabil şi pe care l-ar fi putut folosi pentru a călători. În urma dezvăluirii informaţiei respective de către Guvern, reclamantul nu a contestat-o şi nu a oferit vreo explicaţie argumentată pentru omisiunea sa. În acest context, Curtea a considerat că informaţiile referitoare la deţinerea altui document de călătorie, valabil până în 2018, erau esenţiale pentru examinarea prezentei cauze. Astfel, ţinând cont de importanţa informaţiilor respective pentru soluţionarea corectă a prezentei cauze, Curtea a constatat că, de fapt, comportamentul reclamantului nu constituise decât un abuz al dreptului său la o cerere individuală prevăzut de Articolul 34 din Convenţie, şi a declarat cererea reclamantului inadmisibilă.
