JUSTIŢIE

Un tânăr de la Bălţi, reţinut de CNA pentru că ar fi pretins 500 de euro pentru un permis

post-img

Un bărbat din Bălţi a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins de la un localnic 500 de euro pentru a-l ajuta să-şi perfecteze permisul de conducere, fără a susţine probele teoretice şi practice.

Potrivit denunţătorului, bănuitul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor persoane publice din cadrul Secţiei de Înmatriculare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto Bălţi şi că le poate determina să-l favorizeze pe candidat la examene. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins şi primit 500 de euro.

Transmiterea banilor a avut loc sub controlul CNA, iar bănuitul a fost reţinut pentru 72 de ore şi plasat în izolator. Potrivit legislaţiei, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei deciziii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupţie, oficiul Nord, conduce urmărire a penală.