La 76 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, istoricul Iurie Colesnic, autorul cărţii „Basarabia necunoscută”, a vorbit într-un interviu despre această crimă împotriva românismului.
Ce s-a întâmplat în ziua de 1 aprilie 1941?
A fost o mişcare absolut firească a bucovinenilor români care, ajungând sub călcâiul sovietic, au încercat să manifeste un sentiment de libertate atunci când NKVD-ul rusesc a lansat zvonuri că sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Drept urmare, la 1 aprilie 1941, aproximativ 3 0000 de locuitori, printre care bărbaţi, femei, vârstnici şi copii de pe valea Siretului, purtând în faţă un steag alb şi icoane, au format o coloană paşnică şi s-au îndreptat spre noua graniţă sovieto-română. În poiana Varniţa, la trei kilometri de graniţa română, grănicerii sovietici au tras în plin cu mitraliere, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.
Putem vorbi despre un genocid al românilor bucovineni?
Ceea ce s-a întâmplat la Fântâna Albă în 1941 este o crimă împotriva umanităţii. Aproape 3.000 de oameni împuşcaţi, sute de oameni deportaţi şi o tăcere impusă timp de 55 de ani. Eu am auzit de această tragedie în 1986, dar se vorbea în şoaptă - parca a fost, parcă nu a fost. Abia în anii 90 s-a scris şi s-a vorbit despre acest lucru, dar nu suficient. Dacă abia în anul 2000 autorităţile ucrainene au permis să se comemoreze acest eveniment tragic, atunci vă daţi seama ca a fost o tăcere bine regizată.
În manualele şcolare se vorbeşte despre acest masacru?
Este pomenit, dar foarte puţin. Trebuie făcute filme artistice, documentare cu toate mărturiile supravieţuitorilor. Eu aş vrea un lucru, ca aceşti criminali care au împuşcat să fie declaraţi criminali de război post-mortem. Nicio crimă nu trebuie să rămână nepedepsită. Au pătimit oameni nevinovaţi. Noi suntem datori ca despre această tragedie să afle mai multă lume.
De ce până acum nu s-a făcut acest lucru?
Până acum nu a fost permis accesul la documentele oficiale, deoarece se aflau în arhivele secrete ale Ucrainei. Deja se poate opera cu aceste acte, trebuie doar de creat un grup de lucru. Acest eveniment trebuie să aibă o rezonanţă universală.
De ce ucrainenii au refuzat să facă publice aceste acte istorice?
În Bucovina din Ucraina încă există această problemă româno-ucraineană. Nu s-a dorit ca românii să-şi demonstreze naţionalismul, de asta a fost această tăcere.
