Ministerul Fondurilor Europene investeşte în cercetarea din România: Au fost semnate trei contracte în valoare totală de 38,7 milioane de euro
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Ministerul Fondurilor Europene investeşte în cercetarea din România: Au fost semnate trei contracte în valoare totală de 38,7 milioane de euro

Ministerul Fondurilor Europene a semnat trei contracte, în valoare totală de 38,7 milioane de euro prin care ”România face încă un pas spre securitatea energetică necesară”, scrie caleaeuropeana.ro.

”România pe harta europeană a cercetării: la sediul Ministerului Fondurilor Europene s-au semnat astăzi în format digital 3 contracte de finanţare în valoare totală de 38,7 milioane de euro prin care #RomâniaDeMâine face încă un pas spre securitatea energetică necesară”, se arată într-o postare a MFE pe pagina de Facebook.

Potrivit ministrului Marcel Boloş, ”iniţiativa concretizată astăzi, finanţată prin POC, este în linie cu politica europeană de dezvoltare durabilă şi securitate energetică şi de mediu.”

De asemenea, Boloş subliniază ca finanţarea în domeniul cercetării crează locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi români: ”Efectul multiplicator al investirii banilor europeni în cercetare se vede atât în crearea de peste 2.000 de locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi români, cât şi în protejarea resurselor naturale de uraniu care se prelungesc cu până la 1.000 de ani”.

”Un alt punct esenţial este menţinerea României în linia întâi a cercetărilor avansate în domeniul tritriului şi hidrogenului.
Beneficiarii contractelor semnate astăzi sunt Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară şi INCT Criogenice şi Izotopice Râmnicu-Vâlcea. Banii europeni trebuie investiţi, nu cheltuiţi”, a mai menţionat MFE.

Similare
RECOMANDĂRI