POLITIC

A fost creat grupul de iniţiativă pentru înregistrarea partidului lui Ion Chicu. Cum se va numi formaţiunea

post-img

Fostul prim-ministru, Ion Chicu, anunţă că a fost creat grupul de iniţiativă pentru înregistrarea Partidului Dezvoltării şi Consolidării Moldovei. În echipă se regăsesc mai mulţi membrii ai guvernului pe care l-a condus, printre care foştii miniştri, Viorica Dumbrăveanu şi Anatol Usatîi, dar şi secretarul general al Guvernului, Liliana Iaconi. Potrivit ex-premierului, obiectivul principal al formaţiunii constă în dezvoltarea şi modernizarea ţării, prin consolidarea societăţii şi integrarea statului în Uniunea Europeană, transmite IPN.

Pe lângă foştii conducători ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Economiei şi Infrastructurii, în echipa lui Ion Chicu se regăseşte şi secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Ivan Gheorghiu. Sunt şi alţi funcţionari, printre care Natalia Postică, şef de direcţie la Cancelaria de Stat, dar şi Djulieta Popescu, Elena Gavriliţă – şefe de direcţie la MSMPS.

Din grupul de iniţiativă fac parte şi directoarea generală a Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Iulia Costin, precum şi primarul municipiului Hânceşti, Alexandru Botnari.

Este vorba şi despre mai mulţi conducători ai instituţiilor medicale: Iulian Oltu, directorul Spitalului de Dermatologie şi Maladii Comunicabile, Alexandru Holostenco, directorul Spitalului municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Vasile Tomuz, vicedirectorul Institutului Mamei şi Copilului, dar şi Marina Golovaci, vicedirector la Asociaţia Medicală Teritorială Buiucani şi fost secretar de stat la MSMPS.

„Principalul nostru deziderat este crearea tuturor condiţiilor pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, deoarece aceasta este singura posibilitate de a ne păstra statalitatea, de a creşte nivelul de trai al oamenilor şi de a valorifica oportunităţile de dezvoltare contemporane. Integrarea în UE este şi unica şansă de reintegrare a regiunii transnistrene. Realizarea obiectivului de integrare europeană va fi un suport în plus năzuinţelor noastre de a construi relaţii de cooperare, bazate pe respect reciproc cu toate ţările lumii, în special cu partenerii noştri strategici”, menţionează Ion Chicu într-o postare de pe o reţea de socializare.

În ianuarie 2018, Ion Chicu a fost numit secretar general de stat la Ministerul Finanţelor, după care, în perioada decembrie 2018 - iunie 2019 a fost ministru al finanţelor, în Guvernul Pavel Filip. În iulie 2019, a fost numit consilierul preşedintelui Igor Dodon, funcţie pe care a deţinut-o până în luna noiembrie a aceluiaşi an, când a fost propus în funcţia de prim-ministru. În fruntea guvernului, Ion Chicu s-a aflat din noiembrie 2019 şi până pe 31 decembrie 2020.