POLITIC

De mâine, se dă startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile din 1 noiembrie.

Astăzi a fost ultima zi în care pretendenţii la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova mai puteau prezenta actele pentru înregistrarea în cursa prezidenţială. De mâine, se dă startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile din 1 noiembrie.

La începutul perioadei electorale, CEC a înregistrat 13 grupuri de iniţiativă ale pretendenţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Doar nouă dintre ele au reuşit, însă, să colecteze semnăturile necesare.

Patru pretendenţi s-au văzut nevoiţi să renunţe la intenţia de a candida, pentru că nu au strâns suficiente semnături, iar candidatul Pro Moldova, Andrian Candu, nu a fost înregistrat în cursă. Autoritatea electorală a invocat unele erori în procesul de colectare a semnăturilor. Până astăzi, CEC a admis în cursă şase concurenţi electorali.

E vorba de Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov şi Maia Sandu. În aşteptarea unei decizii favorabile a autorităţii electorale sunt candidaţii Octavian Ţâcu şi Dorin Chirtoacă, care au prezentat semnăturile necesare pe 29 septembrie.

Dacă vor fi înregistraţi sau nu, cei doi pretendenţi la şefia Republicii Moldova vor afla în cel mult cinci zile. Iar dacă ei vor primi undă verde de la autoritatea electorală, la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie, pe buletinul de vot am putea avea opt candidaţi. Startul oficial al campaniei electorale se va da la miezul acestei nopţi.