POLITIC

Foştii miniştri Ciocoi, Gaiciuc şi Popovici nu au rămas şomeri. Dodon i-a luat înapoi la preşedinţie

post-img

Foştii miniştri Aureliu Ciocoi, Corneliu Popovici şi Victor Gaiciuc au fost numiţi consilieri prezidenţiali. Decretele au fost semnate de către preşedintele Igor Dodon.

„Le-am mulţumit tuturor pentru activitatea desfăşurată în funcţiile de miniştri şi i-am felicitat cu prilejul revenirii în echipa prezidenţială. Mi-am exprimat convingerea că şi pe viitor îşi vor depune eforturile în îndeplinirea cu succes a sarcinilor responsabile care le revin”, menţionează şeful statului într-o postare pe Facebook.

Astăzi, 16 martie, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de către patru miniştri noi în guvernul condus de Ion Chicu, ca urmare a creării noii coaliţii de guvernare de către Partidul Socialiştilor şi Partidul Democrat. Este vorba despre Cristina Lesnic, numită în funcţia de vicepremier pentru reintegrare, Oleg Ţulea numit în funcţia de ministru al afacerilor externe şi integrării europene; Alexandru Pânzari – ministru al apărării, Igor Şarov – ministru al educaţiei, culturii şi cercetării şi Sergiu Railean – ministru al economie şi infrastructurii.