POLITIC

Grigore Petrenco este sigur că Partidul Casa Noastră Moldova nu va fi înregistrat de CEC pentru referendum

post-img

Comisia Electorală Centrală (CEC) nu va înregistra partidul "Casa Noastră - Moldova" în calitate de concurent electoral la referendumul stabilit pentru 24 februarie, a scris miercuri, pe pagina sa de facebook, preşedintele formaţiunii, Grigorii Petrenco.

Politicianul şi susţinătorii săi au vrut să promoveze în campania electorală ideea de boicotare a referendumului.

"CEC încă nu a luat vreo hotărâre. Nu ni se refuză înregistrarea, dar nici nu suntem înregistraţi. Ieri, CEC nu a avut suficiente voturi, astăzi problema nu a fost inclusă pe ordinea de zi. Mâine este ultima zi de înregistrare"", a spus politicianul, care a plecat din Moldova în Germania şi a primit acolo statut de refugiat politic.

"În acelaşi timp, PDM desfăşoară campania pentru referendum. Reprezentantul socialiştilor la CEC practic a făcut ceea ce a vrut PDM. Votul lui era decisiv, dar el a decis că partidul nu ar trebui înregistrat. La urma urmei, escrocii niciodată nu joacă după reguli. Vom continua să demascăm absurditatea acestor alegeri şi a referendumului. Reiterez: opoziţia, care a decis să participe la aceste curse de taracani după regulile lui Plahotniuc, mai are timp să se oprească şi să cheme cetăţenii la un boicot general. Sunt sigur că, în aceste condiţii, alegerile nu vor fi recunoscute de comunitatea internaţională", a spus Petrenco.

În opinia sa, "opoziţia şi cetăţenii ţării au şansa unică să pună capăt acestui regim criminal anume în acest fel, blocând alegerile necinstite, nelibere şi nedemocratice".