POLITIC

Igor Dodon spune că acuzaţiile opoziţiei privind potenţiala fraudare a scrutinului prezidenţial sunt lipsite de orice logică

Acuzaţiile opoziţiei privind potenţiala fraudare a scrutinului prezidenţial sunt lipsite de orice logică. Este reacţia preşedintelui Igor Dodon după ce, acum câteva zile, cinci pretendenţi la şefia statului au expediat o scrisoare partenerilor de dezvoltare în care vorbesc despre o tentativă de falsificare a alegerilor din 1 noiembrie.

Maia Sandu, Tudor Deliu, Octavin Ţîcu, Dorin Chirtoacă şi Renato Usatîi au trimis, sâmbătă, o scrisoare comunităţii internaţionale în care vorbesc despre o posibilă fraudare a scrutinului de către actualul şef de stat, Igor Dodon, şi PSRM. Potrivit lor, acest lucru s-ar încerca prin 
deschiderea unui număr mare de secţii de votare în Federaţia Rusă. Preşedintele Dodon respinge acuzaţiile şi spune că aprobarea numărului de secţii electorale în străinătate a fost decis de CEC, prin vot. 

IGOR DODON, preşedintele Republicii Moldova: "Sunt doar 17 secţii în Rusia, 30 din Italia, dar per total în UE sunt peste 86. Asta evident că nu poate fi crearea unor condiţii mai avantajoase în amplasarea estică sau vestică. Aceste declaraţii sunt lipsite de sens. Noi înţelegem că cineva se obişnuieşte cu gândul că va pierde aceste alegeri şi încearcă deja la această etapă să declare despre fraudare".

Totodată, Dodon a făcut un apel către partenerii de dezvoltare din Est şi din Vest să delege cât mai mulţi observatori pentru monitorizarea alegerilor prezidenţiale, atât la secţiile de votare din ţară cât şi la cele de peste hotare. Amintim că CEC a cerut înfiinţarea unui număr de doar 136 de birouri electorale peste hotare, deşi anterior propunea deschiderea a 202. Cele mai multe secţii vor fi create în Italia, Rusia, România, SUA, Franţa şi Marea Britanie.