POLITIC

Legea deoffshorizării, votată în lectura finală de Parlament

post-img

Parlamentul a aprobat, în cea de-a doua lectură, Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea mai multor acte legislative – aşa-numitul proiect al legii deoffshorizării.

Astfel, au fost stabilite restricţii de participare la proceduri de privatizare, parteneriat public-privat, achiziţii publice şi concesiuni de lucrări şi servicii pentru persoanele juridice fondate de subiecţi din jurisdicţii care nu respectă standarde internaţionale de transparenţă, persoanele juridice în componenţa cărora figurează, direct sau indirect, persoane înregistrate sau cu reşedinţă în astfel de jurisdicţii.

Proiectul de lege prevede modificări ce vizează definirea noţiunilor de participant la privatizare, ofertant în domeniul parteneriatului public-privat, operator economic, participant la procedurile de achiziţie publică, precum şi la concesiunile de lucrări şi servicii. 

”Legea deoffshorizării urmăreşte să ajusteze cadrul legislativ naţional în vederea asigurării implementării eficiente şi comprehensive a angajamentelor asumate de Republica Moldova în domeniul prevenirii spălării banilor şi asigurarea transparenţei fondurilor, inclusiv angajamentele din Acordul de Asociere”, se menţionează în nota informativă a proiectului de lege. 

Parlamentul a modificat următoarele acte legislative: Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, Legea cu privire la parteneriatul public-privat, Legea privind achiziţiile publice, Legea cu privire la concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. 

Guvernul urmează să aprobe metodologia de stabilire a jurisdicţiilor ce nu implementează standarde internaţionale de transparenţă, precum şi lista acestora.