POLITIC

Ministrul Oleg Ţulea a discutat agenda parlamentară cu Dragoş Tudorache şi Andrius Kubilius, membri ai Parlamentului European

post-img

Stadiul actual şi perspectivele cooperării Republicii Moldova şi Uniunii Europene pe filiera parlamentară, precum şi cele în cadrul Parteneriatului Estic au fost subiect al discuţiei la întrevederile ministrului Oleg Ţulea cu Dragoş Tudorache, raportor al Parlamentului European privind Acordul de Asociere RM-UE şi Andrius Kubilius, co-Preşedinte din partea Parlamentului European al EURONEST.

La întrevederea cu europarlamentarul Dragoş Tudorache a fost discutat procesul de implementare a Acordului de Asociere şi priorităţile agendei de reforme. Ministrul Oleg Ţulea a reiterat angajamentul  Guvernului de la Chişinău de a promova procesul de integrare europeană. Obiectivul principal este promovarea reformei justiţiei, combaterea corupţiei şi redresarea social-economică.

Cu referire la Raportul Parlamentului European privind Acordul de Asociere, Oleg Ţulea a exprimat speranţa că documentul va reflecta în mod echilibrat problemele existente şi realizările înregistrate.

Discuţia cu Andrius Kubilius a fost dedicată perspectivelor cooperării în cadrul Parteneriatului Estic, fiind remarcată importanţa elaborării unor obiective care vor contribui la apropierea continuă a partenerilor estici, in special a celor 3 state asociate cu Uniunea Europeană. Ministrul afacerilor externe şi integrării europene a apreciat poziţia fermă a Parlamentului European privind necesitatea avansării cooperării în cadrul Parteneriatului Estic.

În cadrul ambelor întrevederi a fost abordată situaţia politică şi pregătirile pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, fiind reiterat angajamentul autorităţilor de a asigura desfăşurarea scrutinului electoral în conformitate cu standardele internaţionale.