POLITIC

Mişcarea Politică Unirea depune actele la CEC pentru înregistrarea blocului electoral

post-img

Mişcarea Politică Unirea depune astăzi, 29 august, actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea blocului electoral „Unirea”, în vederea participării la alegerile prezidenţiale.

Solicitat de IPN, unul din liderii mişcării, Valeriu Munteanu, preşedinte al Partidului Uniunea Salvaţi Basarabia (USB), a declarat că, după depunerea actelor, CEC are la dispoziţie cinci zile să înregistreze blocul, după care se va lua o decizie pe interior privind desemnarea candidatului la prezidenţiale.

Valeriu Munteanu spune că au existat discuţii cu PAS, cu Platforma DA, cu PLDM, când era condus de Tudor Deliu, dar nicio întâlnire nu s-a soldat cu succes. „e la Filat încoace, nu am avut şi nu cred că vom avea vreo relaţie cu PLDM. Din punctul nostru de vedere, PLDM-ul sub Vladimir Filat este o afacere dubioasă, politică”. De asemenea, au fost apeluri pentru identificarea unei soluţii politice comune cu Partidul Unităţii Naţionale, dar toate au fost declinate, precizează Valeriu Munteanu.

Cât despre apelul Partidului Acasă Construim Europa (PACE), condus de Gheorghe Cavcaliuc, de a lansa negocieri „în eventualitatea unirii forţelor, pentru a spori şansele de câştig ale candidatului proeuropean” la prezidenţiale, Valeriu Munteanu spune că nu a văzut un demers din partea respectivului partid şi nu cunoaşte ce reprezintă acesta. Cert este, spune el, că nu va accepta să discute cu cei care au tangenţă cu furtul miliardului sau „sunt în slujba Moscovei”.

Mişcarea Politică Unirea a fost constituită la mijlocul lunii ianuarie 2020, de către cinci formaţiuni politice: Partidul Liberal, Partidul Popular Românesc, Partidul Uniunea Salvaţi Basarabia, Partidul Politic Democraţia Acasă şi Partidul Naţional Liberal.