POLITIC

O nouă şedinţă eşuată în dosarul Şor

post-img

O nouă şedinţă de judecată în dosarul de condamnare a fostului preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii, Ilan Şor, programată pentru marţi, 13 aprilie, a eşuat. Curtea de Apel Cahul precizează că şedinţa a fost amânată dat fiind faptul că au lipsit apărătorii inculpatului. Totodată, Partidul politic Şor precizează că avocaţii lui Ilan Şor au chemat poliţia la instanţa de apel, întrucât „fărădelegile se ţin lanţ în dosarul fabricat pe numele liderului partidului”, transmite IPN.

Curtea de Apel Cahul menţionează pe pagina sa web că, dat fiind faptul că lipsesc apărătorii inculpatului, este imposibil de a continua examinarea cauzei. În aceste condiţii, s-a dispus amânarea şedinţei de judecată pentru data de 15 aprilie, ora 09.00.

Şi PPŞor a venit cu o reacţie, precizând că avocaţii au cerut intervenţia poliţiei deoarece Curtea nu a ţinut cont de normele dictate de autorităţi, în contextul stării de urgenţă. De asemenea, potrivit formaţiunii, instanţa nu a putut prezenta informaţii despre modul în care a fost repartizată cererea de recuzare a unui judecător şi nici fişa de repartizare, în pofida multiplelor solicitări ale avocaţilor.

„Şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu abateri chiar de la începutul acesteia, iar avocaţii au atenţionat asupra încălcării normelor sanitare şi a normelor stabilite în condiţiile stării de urgenţă. Apărarea a cerut recuzarea unui judecător, dar cererea le-a fost respinsă. Însă, atunci când au solicitat informaţii despre modul în care a fost repartizată cererea, s-a adeverit că nu exista nici măcar fişa de repartizare, ceea ce sugerează faptul că acesta nu a fost repartizată în mod aleatoriu, dar a fost transmisă unui judecător anume”, precizează comunicatul de presă emis de PPŞor. Aceeaşi sursă menţionează că, în cadrul aceleiaşi şedinţe, instanţa a respins şi solicitarea avocaţilor privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate la unele articole din Codul de Procedură Penală, ceea ce, potrivit formaţiunii, reprezintă „o fărădelege fără precedent”.

Încă în iunie 2017, Ilan Şor a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înşelăciune şi abuz de încredere. Sentinţa a fost atacată în instanţa de apel. În iunie 2019, Ilan Şor a dispărut din spaţiul public, organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsire ilegală a ţării. Pe 15 august 2019, Ilan Şor a fost lipsit de imunitate parlamentară.