POLITIC

Olesea Stamate, după scrutinul din Hânceşti: Nu regret implicarea mea în aceste alegeri. Lupta continuă

post-img

Nu regret implicarea mea în aceste alegeri, iar lupta continuă cu lecţiile învăţate. Declaraţia aparţine candidatului PAS la alegerile parlamentare din Hânceşti, Olesea Stamate care într-o postare pe pagina personală de Facebook consideră că lecţiile învăţate din aceste alageri vor face ca partidul să meargă înainte mai puternic.

Olesea Stamate a scris că a avut alături o echipă fantastică, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local.

„Au fost oameni care s-au implicat cu licăr în ochi şi dorinţă de a face dreptate ţării”, a scris Olesea Stamate.

Candidatul PAS a menţionat că, în periodada campaniei electorale, a mers din localitate în localitate şi am vorbit cu mii de oameni.

„Am intrat în gospodării avute, am intrat în gospodării ale oamenilor sărmani. Am văzut sărăcie lucie, trăită cu demnitate, am văzut oameni generoşi, săritori la nevoie şi am văzut oameni muncitori, care în faţa problemelor au un reflex transmis din părinţi - îşi răsuflecă mâîinile şi se apucă de lucru”, a scris Olesea Stamate.

Amintim că în urma alegerilor parlamentare noi din Hînceşti, Olesea Stamate a obţinut 4554 de voturi, fiind devansată de candidatul PSRM Ştefan Gaţcan, care a obţinut  5539 de voturi.