POLITIC

PAS va depune un denunţ la Procuratură pe numele lui Ion Chicu: Oamenii mor, dar prim-ministrul lui Dodon face nuntă

post-img

Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate anunţă că formaţiunea pe care o conduce va solicita Inspectoratului General de Poliţie să-l sancţioneze contravenţional pe prim-ministrul Chicu şi va înainta un denunţ Procuraturii Generale solicitând cercetarea acţiunilor sub aspect penal.

„Oamenii mor, dar prim-ministrul lui Dodon face nuntă! Nedreptatea şi neruşinarea prim-ministrului lui Dodon întrec orice măsură. Prim-ministrul a hotărât în august că toţi oamenii care vor face nunţi sau cumetrii vor fi pedepsiţi şi vor fi obligaţi să plătească amenzi mari sau chiar să facă închisoare. Tot el vorbea la televizor în bătaie de joc despre toţi cei care măcar s-au gândit să facă ceremonii. Însă lui i se poate?! A făcut nuntă mare şi a încalcat hotărârea semnată de el, regulile situaţiei de urgenţă şi propriile cuvinte”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Presa din Republica Moldova a scris zilele trecute că premierul Ion Chicu a organizat nuntă unui dintre fii săi unde ar fi participat în jur de 100 de persoane.

Între timp s-a aflat că unul dintre membrii cabinetului Chicu, ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu a fost depistată pozitiv la COVID-19.