POLITIC

Pavel Filip califică drept făţărnicie intenţia PSRM-ului de a permite partidelor, prin lege, să doneze spitalelor alocaţiile pe care le primesc de la stat

Liderul PDM califică drept făţărnicie intenţia socialiştilor de a modifica legea astfel încât partidele politice să poată dona sistemului medical banii primiţi de la bugetul de stat. Pavel Filip spune că prevederea potrivit căreia partidele primesc bani din bugetul de stat este una dintre condiţionalităţile Uniunii Europene impuse Republicii Moldova, iar cei care propun renunţarea la această prevedere sunt populişti.

În urmă cu două zile, preşedintele Parlamentului, Zinaida Grecianâi a propus formaţiunilor politice care primesc bani de la stat, să-i doneze sistemului medical pentru procurarea de echipamente atât de necesare luptei cu pandemia de covid 19. 

ZINAIDA GRECIANÎI, preşedintele Parlamentului: „Aportul partidelor politice poate fi prezentat prin donarea alocaţiilor de la bugetul de stat obţinute ca urmare a rezultatelor alegerilor la care au participat partidele politice şi care au finanţare de la bugetul de stat”.

Liderul PDM, Pavel Filip nu s-a arătat foarte entuziasmat de această propunere.

PAVEL FILIP, lider PDM: „Făţărnicie este când te declari sus şi tare pro-european şi în acelaşi timp să propui anularea finanţării partidelor politice de la buget, mai ales când ştii foarte bine că aceasta a fost în 2018 una dintre condiţiile UE şi care face parte din agenda europeană 2017-2020. Criza trebuie rezolvată şi ea va fi rezolvată, dar nu din contul democraţiei”.

Potrivit legii formaţiunile politice primesc bani din bugetul de stat în funcţie de performanţele electorale obţinute în alegeri.

ZINAIDA GRECIANÎI, preşedintele Parlamentului: „Sper toate partidele politice să susţină acestă iniţiativă, iar noi din partea PSRM am semnat această adresare către comsia situaţii excepţionale ca să poată partidele politice să doneze alocaţiile în bugetul de stat”.


SSINCRON: PAVEL FILIP, lider PDM
02.05 desigur pentru cei care banii vin din exterior într-un mod absolut netransparent această condiţie a UE nu este atât de importantă.


Potrivit deciziei Parlamentului de la Chişinău, starea de urgenţă instituită în Republica Moldova în legătură cu pandemia de covid 19, va fi valabilă până la data de 15 mai.