POLITIC

Pavel Filip: În 3 luni, unii primari au reuşit să treacă la o altă formaţiune, dar şi să revină în rândurile Partidului Democrat

post-img

În cele trei luni, de când Partidul Democrat se află în opoziţie, unii primari democraţi au reuşit să treacă la o altă formaţiune, dar şi să revină în rândurile partidului. Despre aceasta a vorbit fostul premier şi actualul preşedinte al PD, Pavel Filip, în cadrul unei emisiuni televizate.

Primarii au revenit la PD, „în primul rând pentru că s-au dezamăgit de cei de la guvernare, dar şi pentru că, prin comparaţie, au înţeles că echipa PD este o echipă de oameni competenţi”, spune Filip.

Totodată, această perioadă, în care PD este în opoziţie, este „o oportunitate”, ca democraţii să demonstreze că sunt „o echipă care poate rezista şi la asemenea lovituri”.