POLITIC

Pentru cine au votat cetăţenii din Republica Moldova la alegerile prezidenţiale din România

Candidatul Partidului Naţional Liberal din România, Klaus Iohannis, a fost preferatul majorităţii alegătorilor basarabeni care au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Iohannis a fost urmat de Teodor Paleologu şi Dan Barna. Fostul premier Viorica Dăncilă s-a clasat pe locul patru după numărul de voturi.

Potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanente de la Bucureşti, preşedintele în exerciţiu al României Klaus Iohannis a fost votat de 77% dintre cetăţenii români din stânga Prutului. Pe locul doi, la mare distanţă se află candidatul Partidului Mişcării Populare Teodor Paleologu, care a fost preferat de 9% dintre alegători. Candidatul USR-PLUS Dan Barna a fost al treilea în preferinţele basarabenilor, obţinând peste 7% din voturi, iar fostul premier Viorica Dăncilă a fost preferată de doar 2,5% din alegătorii din Republica Moldova.

Pentru primul tur de scrutin, în Republica Moldova au fost deschise 37 de secţii de votare. În total, la alegerilor prezidenţiale din România au votat peste 43 de mii de basarabeni.