POLITIC

PSRM, împotriva iniţiativei PAS privind autodizolvarea Parlamentului: Constituie o încălcare a normei constituţionale şi va fi tratată corespunzător

post-img

Partidul Socialiştilor consideră că autodizolvarea Parlamentului este imposibilă, pentru că nu este prevăzută în Constituţie. Potrivit deputatului PSRM, Corneliu Furculiţă, instituţiile statului se vor discredita şi mai multă, dacă Curtea Constituţională va decide în favoarea sesizării PAS privind autodizolvarea Legislativului. Totodată, PSRM admite doar două căi de dizolvare a Parlamentului - imposibilitatea formării Guvernului sau blocarea procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.

„PSRM a pledat mereu pentru dizolvarea acestui Parlament şi organizarea alegerilor anticipate, pentru a scăpa Legislativul de ultimele elemente ale regimului oligarhic. Cu toate acestea, toate procedurile trebuie să fie perfect legale, iar încercările de a trişa norma Constituţională, la care încearcă să recurgă preşedintele ţării şi deputaţii ei din PAS, doar duce la discreditarea şi mai mare a instituţiilor statului”, spune preşedintele fracţiunii PSRM.

Furculiţă a amintit că în Republica Moldova, dizolvarea Parlamentului este reglementată expres de Constituţie, şi mai exact la art. 85, care prevede două temeiuri exhaustive – imposibilitatea formării Guvernului sau blocarea procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.

„Prin urmare, autodizolvarea Parlamentului este imposibilă, or, nu este prevăzută de legea supremă. În ceea ce priveşte sesizarea depusă de unii deputaţi, – în exercitarea jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională, interpretează Constituţia (art. 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie). Astfel, pentru a fi admisă o sesizare privind interpretarea Constituţiei, această normă, în mod logic şi firesc, urmează să fie inserată în textul legii supreme, fie expres, fie, cel puţin, ca şi concept.

Însă, în Constituţie, pentru situaţia de facto creată, – nu există astfel de prevedere nici la nivel conceptual”, afirmă Furculiţă.

„La fel, soluţia oferita de Hotărârea Curţii Constituţionale nr.31 din 10 noiembrie 1997, privind depunerea mandatului de către fiecare deputat şi supleanţi, este una desuetă în contextul actualului Parlament ales prin sistemul mixt, unde jumătate din deputaţi sunt aleşi în circumscripţii uninominale. Drept concluzie, reiterăm, că aşa numita “autodizolvare” a Parlamentului constituie o încălcare a normei constituţionale şi va fi tratată de către noi corespunzător”, a conchis Corneliu Furculiţă.

Amintim că Mihai Popşoi, Dan Perciun şi Virgiliu Pâslariuc au sesizat la 31 decembrie Curtea Constituţională pentru interpretarea Constituţiei în vederea elucidării posibilităţii dizolvării Parlamentului prin adoptarea de către forul legislativ a unei hotărâri în acest sens cu o majoritate calificată de două treimi de voturi ale deputaţilor.

Potrivit sesizării, deputaţii a cerut curţii să se expună modul cum poate Parlamentul să adopte decizie privind auto-dizolvarea sa şi provocarea astfel a alegerilor anticipate.