POLITIC

Victor Chirilă, noul ambasador al Republicii Moldova în România: Parteneriatul strategic dintre România şi Republica Moldova trebuie să devină ireversibil

Victor Chirilă este noul ambasador al Republicii Moldova în România. El a declarat că parteneriatul strategic dintre România şi Republica Moldova trebuie să devină ireversibil. Diplomatul de la Chişinău este de părere că autorităţile trebuie să profite de contextul regional şi să aplice, în detaliu, prevederile parteneriatului strategic dintre cele două state. Una dintre priorităţile noului ambasador este organizarea şedinţei comune a celor două guverne, care va avea loc în februarie.

Ambasadorul Victor Chirilă a declarat că majoritatea POLITICĂ pro-europeană de la Chişinău trebuie să dezvolte parteneriatul strategic, pe proiecte concrete de interconectare, de apropiere, de creare a fronturilor economice, comerciale şi infrastructurale.

Excelenţa Sa VICTOR CHIRILĂ ambasadorul Republicii Moldova în România: „Prioritatea zero, pe termen scurt, este să organizăm şedinţa comună a celor două Guverne. Ambasada, desigur, va avea şi ea un rol important în această organizare şi ne dorim foarte mult să se soldeze cu rezultate concrete, importante, în semnarea mai multor acorduri esenţiale pentru parteneriatul nostru strategic, în primul rând cu semnarea Acordului de asistenţă tehnică nerambursabilă. Această şedinţă este esenţială pentru felul cum va evolua parteneriatul nostru strategic",

Ieri, Victor Chirilă, şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui României, Klaus  Iohannis. În cadrul întrevederii cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, preşedintele Iohannis a menţionat că Republica Moldova se bucură de un sprijin durabil şi transpartinic, în vederea integrării europene.

KLAUS  IOHANNIS preşedintele Romnâniei: „Ţara noastră va continua să susţină activ eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova şi programul de reforme pro-democratice, în baza Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova şi având ca fundament comunitatea de limbă, istorie şi cultură.”

De asemenea, Klaus Iohannis a menţionat că România a fost alături de cetăţenii Republicii Moldova în 2021 şi va continua să facă acest lucru şi în 2022. Iar întrevederile cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vor continua cu prilejul şedinţei comune a celor două guverne programate în februarie.