POLITIC

VIDEO. Dorin Chirtoacă: PL a decis să participe la alegerile parlamentare în cadrul blocului ACUM

post-img

Partidul Liberal a decis să participe la alegerile parlamentare de pe 24 februarie 2019 în cadrul blocului ACUM. Decizia a fost luată astăzi la Consiliul Republican PL, a anunţat Dorin Chirtoacă.

„A avut loc o dezbatere de vreo 3 ore, s-au expus toţi colegii care au vrut, au fost păreri şi pro şi contra. A fost luată decizia prin vot de a participa la alegerile parlamentare în cadrul blocului ACUM, în condiţiile celor 5 puncte.

Respectiv să ne consolidăm forţele, să avem un singur bloc democratic pro-european şi unionist în cadrul acestor alegeri, pentru a putea demola, debarca de la dictatura care este deja instaurată în Republica Moldova”, a declarat Chirtoacă după şedinţa Consiliului.

Citeşte şi: Reacţia lui Valeriu Munteanu, după ce PL a anunţat că merge la alegeri alături de ACUM


Printre cele cinci puncte, care reprezintă un compromis la care au ajuns cele patru partide ( PAS, PPDA, PLDM şi PL) se numără: calendar comun, un membru-observator PL în cadrul comisiei de meritocraţie, participare pe listele de candidaţi şi pe circumscripţii, proces-verbal al şedinţelor comisiei de meritocraţie, stabilirea locului candidaţilor pe listă şi pe circumscripţii având în vedere mertitocraţia, dar şi aşteptările cetăţenilor.
 

„În alegerile parlamentare, în cadrul blocului ACUM, Partidul Liberal va continua să promoveze obiectivul reîntregirii neamului românesc - Unirea cu România, ca fiind cea mai bună soluţie şi unica de fapt, pentru a asigura securitatea şi prosperitatea cetăţenilor în cadrul NATO şi UE”, mai scrie Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.



Dorin Chirtoacă a mai menţionat că decizia a fost aprobată cu votul a 31 de persoane pentru, 16 - împotrivă, 12 abţineri.