POLITIC

Vlad Filat: Am certitudinea că alegeri parlamentare anticipate vor avea loc

post-img

Actualul Parlament al Republicii Moldova nu este reprezentativ, a fost ales în baza unui sistem bazat pe corupţie şi nu are capacitatea de a genera un nou guvern. Declaraţii în acest sens a făcut liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la TV N4.

„Eu am certitudinea că aceste alegeri parlamentare anticipate vor avea loc pornind de la situaţia care o avem în Parlament. Acest Parlament a fost ales în baza unui sistem care, la rândul său, a fost bazat pe resurse administrative, pe corupţie. Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc pornind de la situaţia care o avem în Parlament”, a declarat Vlad Filat, notează IPN.

În opinia liderului PLDM, deputaţii care au fost aleşi în februarie 2019, sunt în incapacitate de a genera un alt guvern care ar putea scoate ţara din crizele în care se află.

„Consider că ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul Republicii Moldova descalifică din toate punctele de vedere, inclusiv sub aspect moral, acest for, care trebuie să fie suprem şi reprezentativ în Republica Moldova. Eu nu cred că acest Parlament are capacitatea să asigure acoperirea politică necesară pentru ca guvernul, la rândul său, să facă faţă multiplelor crize cu care se confruntă Republica Moldova”, a adăugat fostul premier.

Vlad Filat afirmă că, în prezent, Republica Moldova trece printr-o criză fără precedent, una multidimensională şi care poate fi gestionată eficient doar în cazul unui cabinet de miniştri care ar avea o susţinere politică deplină.

În cazul unor alegeri parlamentare anticipate, Vlad Filat susţine că atât PLDM, cât şi el personal, vor participa la viitorul scrutin.