POLITIC

Vlad Ţurcanu a demisionat din fruntea Partidului Popular Românesc. Octavian Ţîcu anunţă o fuziune între membrii marcanţi ai românismului în Republica Moldova

post-img

Liderul Partidului Popular Românesc (PPR), Vlad Ţurcanu, şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al formaţiunii politice pe care a preluat-o în vara acestui an.

„Am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al Partidului Popular Românesc ca urmare a diferenţelor de opinie pe care le am cu colegii mei. Avem viziuni diferite faţă de cum ar trebui să se consolideze polul românesc în Republica Moldova”, a declarat Vlad Ţurcanu, care a menţionat că el optează pentru colaborarea cu echipa lui Octavian Ţîcu, în timp ce colegii din PRR au fost atraşi de oferta Partidului Liberal.

Contactat de TVR MOLDOVA, liderul Partidului Unităţii Naţionale Octavian Ţîcu a declarat că decizia lui Vlad Ţurcanu nu reprezintă o surpriză.

„Noi am fost în negocieri pentru crearea unei alianţe pentru Chişinău, iar de Vlad Ţurcanu mă leagă şi o prietenie, lucru rar în politică”, a declarat liderul PUN.

Octavian Ţîcu a menţionat că, în foarte scurt timp, va fi realizată o fuziune între membrii marcanţi ai mişcării româneşti din Republica Moldova.

„A venit momentul unei coagulări. PUN şi-a arătat disponibilitatea în mai multe circumstanţe. Nu vom merge pe ideea de partide, ci de personalităţi care au confirmat că îşi merită locul în PUN, care, în prezent, reprezintă vocea unionismului şi românismului în Republica Moldova”, a spus Octavian Ţîcu.