Presedintia Consiliului Ue

Ministrul Finanţelor prezidează vineri, la Bruxelles, reuniunea ECOFIN

post-img

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, prezidează vineri lucrările Consiliului UE pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), informează un comunicat al ministerului de resort, remis AGERPRES.

Pe agenda reuniunii figurează subiecte precum Directiva privind structurile accizelor la alcool şi băuturi alcoolice, Directiva privind regimul general al accizelor, impozitarea serviciilor digitale, revizuirea listei UE referitoare la jurisdicţiile necooperante, Semestrul European.

Ministrul român va participa tot vineri şi la un dejun de lucru alături de miniştrii Finanţelor din UE, temele în discuţie fiind arhitectura Uniunii Economice şi Monetare din perspectiva noului Program pentru Sprijinirea Reformelor şi efectele mobilităţii forţei de muncă în interiorul UE.

Tot vineri, el va participa şi la lucrările Dialogului Economic şi Financiar dintre UE şi Balcanii de Vest şi Turcia.