Romania La Zi

Eurobarometru: Peste 70% dintre români se declară în favoarea principiilor digitale promovate de către Uniunea Europeană

post-img

Potrivit unui sondaj Eurobarometru special realizat în septembrie şi octombrie 2021, o majoritate covârşitoare a cetăţenilor UE consideră că internetul şi instrumentele digitale vor juca un rol important în viitor, iar marea majoritate consideră că definirea şi promovarea de către Uniunea Europeană a drepturilor şi principiilor europene sunt utile pentru realizarea cu succes a transformării digitale.

Importanţa digitalizării în viaţa de zi cu zi

Fişa informativă naţională a sondajului arată că 61% dintre cetăţenii României consideră că, până în 2030, instrumentele digitale şi internetul vor fi importante în viaţa lor, faţă de 81% media europeană.

Peste 70 % dintre români consideră că utilizarea acestora va aduce cel puţin tot atâtea avantaje cât dezavantaje. În schimb, doar o mică parte (15 %) se aşteaptă ca utilizarea instrumentelor digitale şi a internetului până în 2030 să aducă mai multe dezavantaje decât avantaje.

Preocupări legate de efectele nocive şi riscurile online

38% dintre românii care au au participat la sondaj se declară îngrijoraţi de atacurile cibernetice şi criminalitatea informatică, precum furtul sau abuzul de date cu caracter personal, programele malware sau phishingul, faţă de 56% media europeană. Tot 38% au transmis că sunt îngrijoraţi cu privire la siguranţa şi bunăstarea copiilor în mediul online, faţă de 53% media europeană.

Mai mult, 28 % dintre cetăţenii României sunt îngrijoraţi de dificultatea de se a deconecta şi de a găsi un echilibru bun între viaţa online şi cea offline, 31% dintre aceştia sunt îngrijoraţi de dificultatea dobândirii de noi competenţe digitale, necesare pentru a participa activ în societate. Aproximativ unul din cinci cetăţeni ai României (22 %) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la impactul produselor şi serviciilor digitale asupra mediului.

Necesitatea de a-şi cunoaşte mai bine drepturile în mediul online

Conform rezultatelor sondajului, majoritatea cetăţenilor europeni consideră că UE le protejează bine drepturile în mediul online.

Cu toate acestea, un număr semnificativ (aproape 60%) de cetăţeni ai ţării noastre nu sunt conştienţi de faptul că drepturi precum libertatea de exprimare, viaţa privată sau nediscriminarea ar trebui să fie respectate şi în mediul online.

Totuşi, marea majoritate a cetăţenilor Uniunii Europene consideră că este util să afle mai multe despre aceste drepturi.

Sprijin pentru declaraţia privind principiile digitale

Marea majoritate (71 %) a cetăţenilor români consideră că definirea şi promovarea de către Uniunea Europeană a unei viziuni europene comune asupra drepturilor şi principiilor digitale sunt utile. Aceste principii ar trebui să aibă implicaţii concrete pentru cetăţeni; de exemplu 74% sunt în favoarea includerii principiului conform căruia toată lumea, inclusiv persoanele cu handicap sau persoanele expuse riscului de excluziune, ar trebui să beneficieze de servicii publice digitale uşor de accesat şi de utilizat.

Cetăţenii doresc să fie informaţi în mod clar cu privire la termenele şi condiţiile aplicabile conexiunii lor la internet, să poată accesa internetul printr-o conexiune de mare viteză şi la preţuri accesibile şi să poată utiliza o identitate digitală sigură şi de încredere pentru a accesa o gamă largă de servicii online publice şi private.

Rezultatul acestui prim sondaj Eurobarometru va contribui la elaborarea unei propuneri de declaraţie europeană privind drepturile şi principiile digitale a Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei. Declaraţia va promova o tranziţie digitală modelată de valorile comune europene şi de o viziune asupra schimbărilor tehnologice centrată pe factorul uman.

După acest prim sondaj, o serie recurentă de sondaje Eurobarometru va fi planificată în fiecare an (începând din 2023) în vedere colectării de date calitative, bazate pe percepţia cetăţenilor cu privire la modul în care vor fi puse în aplicare în UE principiile digitale, odată ce vor fi consacrate în declaraţie.