Romania La Zi

Klaus Iohannis a solicitat demiterea imediată a miniştrilor de Externe şi de Interne, pentru că nu au organizat corespunzător alegerile

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, miercuri, demiterea miniştrilor de Externe şi de Interne, respectiv Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, pentru organizarea proastă a alegerilor în străinătate şi în ţară. "Cei care nu au organizat corespunzător sau care au organizat intenţionat prost, trebuie să plătească cu funcţia. Vorbesc de urmarea politică. (...) Fiindcă nu au ştiut să-şi dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe şi a d-nei ministru de Interne, imediat însemnând imediat" - a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Declaraţia integrală a preşedintelui Klaus Iohannis:

- Am fost ieri, la Bruxelles, la două întâlniri politice importante, şi anume o reuniune informală la Consiliul European şi o reuniune a PPE-ului, popularii europeni. Şi, pot să vă spun, dragi românim că foarte mulţi lideri europeni, şi nu numai cei din EPP, au apreciat foarte, foarte pozitiv, rezultatele referendumului. Acest referendum este de multă vreme încoace primul referendum din Uniunea Europeană care a reuşit datorită vouă, dragi români. Şi aceste felicitări le-am primit în numele românilor, în adevăratul sens al cuvântului. Şi repet ceea ce am spus şi cu alte ocazii în ultimele săptămâni: în Europa, românii contează, în Europa, România contează. Şi după rezultatele de la referendum, aţi primit felicitări de la cei mai importanţi lideri europeni.

Dragi români,

Între timp, numărătoarea se apropie de sfârşit. Avem deja confirmate date care sunt foarte bune. Pe ambele întrebări de la referendum au răspuns cu „DA” 6.400.000 de români, auziţi, aproape şase milioane şi jumătate de români au răspuns cu „DA” hotărât la întrebările referendumului. Este un rezultat extraordinar de bun, care readuce România în normalitatea europeană, este un foarte mare succes pe care îl aveţi voi, care vi se datorează vouă, dragi români!

Însă, cu toate aceste veşti bune, pozitive, din ţară, din străinătate, din Uniunea Europeană, nu trebuie să trecem cu vederea problemele grave care au apărut în timpul votării. Probleme grave în organizarea acestor două tururi de scrutin, fiindcă am avut două alegeri, şi europarlamentare, şi referendum. Avem probleme, am avut probleme şi în ţară. Foarte mulţi români s-au arătat revoltaţi că au trebuit să stea la coadă şi în ţară. Unii au reclamat că au fost mult prea puţine ştampile de vot, alţii au reclamat că au fost mult prea puţine cabine de vot şi aşa mai departe. Deci, se vede că întreaga organizare a fost gândită pentru inhibarea votului şi nu pentru încurajarea votului. Este ceea ce am spus înainte de 26 mai, că PSD-ul se pregăteşte să boicoteze referendumul. Dar, probleme extrem de grave au fost în secţiile de votare, la multe dintre secţiile de votare din străinătate. Am văzut cu toţii, cu mare tristeţe şi cu multă supărare, imaginile cu mii şi mii de români stând la cozile interminabile, oameni care au mers dimineaţa la vot  şi au ajuns să voteze seara. Oameni care au mers la prânz la vot, au stat până seara şi nu au mai apucat să voteze. Probleme peste probleme.

Aceste probleme trebuie rezolvate însă urgent, fiindcă vine următorul tur de scrutin, în toamna acestui an avem prezidenţiale şi, fiindcă nu am încredere în Guvern să găsească soluţii rapide şi corecte, voi înfiinţa la nivelul Administraţiei Prezidenţiale o Comisie mixtă care va începe să lucreze. Îi voi invita pe toţi cei care au atribuţii în domeniu, rolul acestei Comisii este de a identifica problemele majore, de a veni cu soluţii şi de a propune aceste soluţii autorităţilor care pot veni cu reglementări, Parlamentului, Guvernului, AEP-ului, în principal. Dar, după atâtea probleme, este evident că trebuie să existe şi urmări politice. Cei care nu au organizat corespunzător sau chiar au organizat intenţionat prost aceste alegeri, trebuie să plătească cu funcţia. Atenţie, vorbesc de urmarea politică. Că ulterior se găsesc şi alte probleme, este o chestiune pe care o vom discuta după ce există prima analiză.

Aşadar, fiindcă nu au ştiut să îşi dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de Externe şi a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat!