Romania La Zi

La Paris a fost inaugurată strada Regina Maria a României

post-img

O stradă din Paris poartă, de marţi, numele Reginei Maria. Situată pe malul Senei, în apropiere de Turnul Eiffel, Promenada Regina Maria a României a fost inaugurată în prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, Principelui Radu şi a numeroşi oficiali români şi francezi, anunţă romaniaregala.ro.

Iniţiativa de a avea la Paris o stradă cu numele Reginei Maria aparţine Ambasadei României în Franţa şi a fost călduros susţinută de dl Andre Chassaigne, şeful Grupului de Prietenie Franţa-România din Adunarea Naţională, şi de dna vice-primar al Parisului, Catherine Vieu-Charier.

A fost dezvelită placa inaugurală care consfinţeşte atribuirea numelui Reginei Maria acestei străzi, situată într-una dintre cele mai prestigioase arii ale capitalei Franţei.

La finalul solemnităţii, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei s-a adresat participanţilor. A fost citit şi un mesaj din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Autorităţile române au fost reprezentate de Luca Niculescu, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Paris, şi de consilierul de Stat Sandra Pralong.

Autorităţile de Stat franceze au fost reprezentate de dna Catherine Vieu-Charier, vice-primar al Oraşului Paris, dl René-François Bernard, vice-primar al Arondismentului 7 al oraşului Paris, dl Andre Chassaigne, membru al Adunării Naţionale a Franţei şi de diplomaţi ai Ministerului de Externe francez.

Au luat parte Adrian Cioroianu, Ambasadorul României la UNESCO, ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, reprezentanţi ai Bisericii Greco-Catolice române din Franţa şi membri ai comunităţii româneşti din Franţa. Au fost prezente personalităţi ale vieţii culturale franceze, printre care dl Frederic Mitterrand şi dl Stephane Bern.