Romania La Zi

Ministerul Apărarii Nationale din România susţine că nu are întotdeuna date care să ateste intrarea in spaţiul aerian a unor avione de mici dimensiuni din Ucraina

Ministerul Apărarii Nationale din România susţine că nu are întotdeuna date care să ateste intrarea in spaţiul aerian a unor avione de mici dimensiuni ucraineane. Reacţia vine după ce, pe 7 august, Politia de frontieră a anunţat că un aparat AN2 al unor contrabandisti a ajuns fără probleme in zona Sucevei şi a fost interceptat abia la întoarcere de piloţii ucraineni alertaţi de români. Specialistii sustin că avioanele care zboară la joasă altitudine pentru perioade scurte de timp nu prea pot fi detectate si interceptate.

La aproape o săptămana de la incident, armata informeaza ca a analizat toate datele furnizate de radare si nu a descoperit indicii ca spatiul aerian al Romaniei a fost utilizat ilegal de avionul ucrainean. MApN recunoaste insa ca in anumite conditii, in functie de relief, de inaltimea la care zboara si de timpul petrecut in spatiul aerian al Romaniei, avioanele mici sunt dificil de detectat, lucru confirmat si de specialisti.

Stefan Danila, fost sef al Statului major al Aparari: „Zborurile cu avioane mici, la înălţimi mici sunt foarte greu de descoperit de mijloacele de radiolocaţie. Sunt antrenaţi cei de la radiolocaţie să descopere şi ţinte la înălţime mică, dar mijloacele de cercetare şi supraveghere au şi ele limitări."

Avionul ucrainean care a intrat ilegal in Romania in urma cu 5 zile a fost vazut si auzit de politistii de frontiera aflati in patrula. Acestia au alertat atat autoritatile din Romania cat si pe cele din tara vecina. Aparatul a putut fi interceptat de un MIG 29 abia la intoarcerea in Ucraina, dupa ce, potrivit politistilor de frontiera, acesta a stat ilegal in Romania in jur de 45 de minute.

ILIE POROCH SERIŢAN Poliţia de frontieră Suceava: „In ultimii ani, armata romana a detasat in zonele cu probleme radare mobile, zeci de oameni si elicoptere care sa intercepteze avioanele usoare. De foarte multe ori insa, dupa venirea militarilor, in zona nu s-a mai inregistrat nicio miscare.”

Stefan Danila, fost sef al Statului major al Apararii: „Din păcate, de multe ori, lucrurile acestea se derulează şi cu acceptul şi cooperarea unor locuitori şi din cauza asta sunt reţele de trafic în zonele de frontieră."

Cum contrabanda cu tigari la frontiera Romaniei este o afacere de milioane de euro, cei care se ocupa cu asta folosesc de la carausi si carute, pana la drone, motodeltaplane, elicoptere si avioane.