Romania La Zi

Prim-ministrul României: Guvernul va susţine dezvoltarea comunităţilor rurale, indiferent pe ce parte a Prutului se află

post-img

Prim-ministrul Florin Cîţu a transmis vineri un mesaj, în deschiderea sesiunii solemne a Adunării Generale a Consiliului Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova, subliniind că Guvernul de la Bucureşti va susţine dezvoltarea comunităţilor rurale din cele două ţări.

Mesajul premierului a fost prezentat de către ministrul Muncii, Raluca Turcan, în cadrul evenimentului de la Sibiu.

"Guvernul României şi eu, Florin Cîţu, în calitate de prim-ministru, vom susţine dezvoltarea şi modernizarea comunităţilor rurale, indiferent pe ce parte a Prutului se află", a transmis Florin Cîţu.

Premierul a salutat iniţiativa de "a pune la aceeaşi masă" lideri ai comunităţilor locale din România şi Republica Moldova, pentru a discuta despre proiecte comune. El a menţionat că România şi Republica Moldova sunt "puternic legate prin istorie", iar în prezent prin proiecte şi perspective comune de dezvoltare.

"Satul românesc şi satul moldovenesc au nevoie de condiţii de trai mai bune pentru cetăţenii noştri, de siguranţă sanitară, de şcoli şi unităţi medicale, de drumuri şi de locuri de muncă mai bine plătite. Migraţia spre oraş, depopularea satelor şi scăderea demografică sunt indicatori care ne îngrijorează. Acestor tendinţe este nevoie să le răspundem prin soluţii practice: investiţii masive în comunităţile locale, finanţate din fonduri europene şi naţionale. Vocea noastră unită la nivelul UE ne va aduce mai aproape de momentul în care putem face ca aceste lucruri să se întâmple pentru cetăţenii noştri", a spus premierul.

Cîţu a mai precizat că pentru România o componentă importantă de finanţare a proiectelor de dezvoltare pentru satul românesc va deveni Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Potrivit premierului, PNRR "este necesar, dar nu suficient", motiv pentru care programul Anhgel Saligny va oferi "soluţii de finanţare" pentru comunităţile locale care au nevoie de racordare la sistemul de apă şi canalizare, la gaze naturale şi drumuri mai bune.

Totodată, prim-ministrul a pledat pentru solidaritate, în contextul pandemiei, dar şi pentru respectarea măsurilor de protecţie şi vaccinare.

"Avem vaccinurile necesare, dar este nevoie în continuare să facem un efort comun şi să explicăm oamenilor beneficiile vaccinării şi ale respectării normelor de protecţie. Primarii şi aleşii locali ne-au fost alături de la începutul pandemiei. Fac apel la dumneavoastră să rămâneţi angajaţi în acest efort comun de protejare a sănătăţii oamenilor", a precizat Cîţu.

Iniţiativa de la Sibiu are drept scop consolidarea cooperării dintre autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova şi România, identificarea modalităţilor prin care se pot transfera cunoştinţe în domeniul administraţiei publice locale, precum şi modalităţi de promovare reciprocă a drepturilor şi intereselor autorităţilor locale în cadrul instituţiilor europene.