Romania La Zi

Mărturiile lui Vladimir Russu, pilotul basarabean care în decembrie 1989 a zburat cu primul avion care a dus ajutoare în România

Revoluţia Română a captat atenţia întregii lumi, în decembrie 1989. Imaginile cu morţii Timişoarei, rafalele mitralierelor şi mesajele de solidaritate transmise de TVR au mobilizat în special statele europene, care au declanşat campanii de strângere de ajutoare pentru România. Basarabenii au fost primii care au donat tot ce au putut pentru fraţii lor, iar pe aeroportul Otopeni, prima aeronavă care a aterizat cu ajutoare umanitare venea de la Chişinău.

Vladimir Russu este pilotul basarabean care, în decembrie 1989, a zburat cu primul avion care a dus ajutoare în România, după ce s-a redeschis Aeroportul Otopeni. Comandantul de navă a fost primit cu ropote de aplauze peste Prut. A zburat de patru ori spre fraţii români pentru a le duce ajutoare şi a făcut-o cu mândrie.
 
„Eu ştiu că trei rute de medicamente, adică două la Bucureşti cu medicamente. Republica noastră nu ara atât de bogată, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească pe atunci era şi statul român era  cu mult mai puternic, mai bogat, dar noi am strâns din toate. Noi cred că aceste medicamente, foarte multe, toată Republica Moldova cred că a strâns şi a trimis în România. Foarte frumos, foarte frumos. Am îndeplinit o misiune foarte frumoasă şi importantă între popoarele noastre, foarte mult m-a încântat atunci”, a spus căpitanul VLADIMIR RUSSU, fost aviator.
 
O cameră din apartamentul pilotului este dedicată unui adevărat muzeu al aparatelor de zbor în miniatură. Sunt machete ale avioanelor cu care a zburat pe toate continentele. În colecţia lui impresionantă găsim şi avionul cu care a dus speranţă românilor.

„În avion erau încărcate multe, multe medicamente, sânge artificial, mai mult de trei tone. Avionul ăsta poate să încarce 4 tone jumătate şi să plece până la 2000 de km. Până la Bucureşti e o oră şi cinci minute. Am decolat de la Chişinău, dar era cam târziu. Când am venit la Otopeni era noapte. Zborul a fost normal. Ne-au întâmpinat, s-au bucurat foarte mult pentru că eram primul avion care a aterizat la Otopeni cu această misiune frumoasă şi a început descărcarea. Când am intrat, toţi au început să aplaude, au început să strige, nu prea tare, dar aşa, nişte lozinci revoluţionare: „Trăiască prietenia dintre România şi Republica Moldova", „Mulţumim frumos". Şi am făcut încă trei rute la Bucureşti, una la Timişoara, dar era timp foarte nefavorabil”, a spus VLADIMIR RUSSU,
 
Căpitanul Vladimir Russu păstrează şi acum carnetul de zbor din 1989, document care face dovada misiunii importante pe care a avut-o atunci.
 
 „Am găsit carnetul ăsta de zbor. Toate zborurile care se îndeplinesc în timp de un an, chiar e cărticica pe vreo doi-trei ani, încap atâtea zboruri şi se fixează fiecare zbor, îndeosebi, iată-l, 26 dsecembrie 1989, Bucureşti, total timp de zbor încolo şi înapoi, două ore fix, o oră de noapte şi numărul avionului, 26204. Pe urmă, am mai îndeplinit una la Bucureşti, Timişoara şi tot una la Bucureşti, dar n-am nimerit din cauza timpului şi e scris Constanţa o oră şi 55 de minute, tot avionul cela”, a menţionat pilotul basarabean.
 
Ajutoarele transportate de Vladimir Russu au fost strânse din donaţiile basarabenilor. Ei s-au mobilizat în decembrie 1989 pentru a-şi ajuta fraţii de peste Prut.

„Eu cred că va veni timpul şi n-are încotro Moldova, să se unească cu România, eu cred aşa”, a spus Vladimir Russu.