Romania La Zi

România se află în topul ţărilor Uniunii Europene la campania de vaccinare anti-COVID

post-img

România se află în topul ţărilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte campania de vaccinare, se arată pe pagina de Facebook RO Vaccinare, a platformei de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, relatează stiriletvr.ro.

Conform CNCAV, 21.120.988 de doze de vaccin au fost administrate în ţările membre UE, potrivit estimărilor realizate de Bloomberg, media zilnică fiind de 656.227.

Potrivit statisticilor, România ocupă:

* locul şase la nivel UE în ce priveşte numărul total de doze administrate: 1.084.094;

* locul patru în ceea ce priveşte numărul mediu de doze administrate la 100 de persoane: 5,59;

* locul cinci - la persoanele vaccinate cu prima doză: 3,5%,

* locul cinci - la persoane vaccinate cu ambele doze: 2,1%;

* locul şase în ceea ce priveşte media zilnică de doze administrate: 34.755.