Romania La Zi

Studiu al Parlamentului European: Peste 80% dintre români insistă ca fondurile Uniunii Europene să fie legate de respectarea statului de drept

post-img

82% dintre români sprijină conceptul conform căruia UE ar trebui să condiţioneze alocarea fondurilor de punerea în aplicare de către guvernul naţional a principiilor statului de drept şi democraţiei, potrivit unui sondaj comandat de Parlamentul European şi desfăşurat la începutul lunii octombrie 2020.

O majoritate absolută a europenilor continuă să solicite un buget al UE mai mare pentru combaterea COVID-19, scrie Calea Europeană.

54% dintre europeni consideră că UE ar trebui să dispună de mijloace financiare mai importante pentru a putea depăşi consecinţele pandemiei de coronavirus. În 20 de state membre ale UE, majoritatea participanţilor sunt de acord cu această afirmaţie; în 14 state membre ale UE, o majoritate absolută a participanţilor sprijină un buget al UE mai mare.

Întrebaţi despre domeniile unde ar trebui cheltuit acest buget al UE extins, mai mult de jumătate dintre participanţi (54%) afirmă că sănătatea publică ar trebui să fie o prioritate, urmată de redresarea economică şi de noi oportunităţi pentru întreprinderi (42%), schimbări climatice şi protecţia mediului (37%) şi ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (35%). La nivelul UE, schimbările climatice şi mediul au înlocuit ocuparea forţei de muncă în topul primelor trei priorităţi în materie de cheltuieli, în comparaţie cu ultimul sondaj efectuat în iunie 2020.

Sănătatea publică este principala prioritate a respondenţilor din 18 ţări. Estonia, Letonia şi Cehia au plasat redresarea economică în fruntea clasamentului, în timp ce în Austria, Danemarca şi Germania cetăţenii au pus pe primul loc lupta împotriva schimbărilor climatice. În Croaţia, Slovacia şi Finlanda, prioritatea principală aleasă de participanţi este ocuparea forţei de muncă şi afacerile sociale.

Majoritatea cetăţenilor se tem de un impact direct asupra situaţiei lor financiare personale

Luarea deciziilor necesare pentru pachetul de redresare şi pentru CFM cât mai curând posibil este vitală, după cum demonstrează situaţia financiară personală îngrijorătoare a cetăţenilor europeni de la începutul pandemiei: o largă majoritate a cetăţenilor se tem că pandemia va avea un impact direct asupra situaţiei lor financiare personale — sau au suferit deja din acest motiv: 39% dintre participanţi afirmă că criza COVID-19 a avut deja un impact asupra venitului lor personal, în timp ce 27% se aşteaptă la un astfel de impact în viitor. Doar 27% dintre participanţi se aşteaptă ca situaţia COVID-19 să nu aibă un impact asupra veniturilor lor personale. În 20 de ţări, majoritatea participanţilor afirmă că actuala criză a avut deja un impact asupra venitului lor personal.

Cetăţenii continuă să considere UE ca parte a soluţiei la această criză

Două treimi dintre participanţi (66%) sunt de acord că UE ar trebui să aibă mai multe competenţe pentru a face faţă crizelor precum pandemia de coronavirus. Numai un sfert (25%) nu este de acord cu această afirmaţie. Aceste constatări sunt în concordanţă cu rezultatele sondajelor anterioare efectuate de Parlamentul European în aprilie şi, respectiv, iunie 2020.

De la începutul pandemiei, Parlamentul European a comandat trei sondaje specifice de evaluare a opiniei publice europene în contextul COVID-19. Cel mai recent sondaj a fost efectuat online (şi prin telefon în Malta) de Kantar, între 25 septembrie şi 7 octombrie 2020, în rândul a 24,812 de participanţi din toate cele 27 de state membre ale UE. Sondajul s-a limitat la participanţi cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani (16-54 în Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia şi Slovacia). Reprezentativitatea la nivel naţional este asigurată prin cote în funcţie de sex, vârstă şi regiune. Rezultatele totale ale UE sunt ponderate în funcţie de dimensiunea populaţiei din fiecare ţară care face obiectul anchetei.