Romania La Zi

TVR deschide înscrierile pentru concursul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2019

post-img

Începând de astăzi, ediţia cu numărul 19 a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur îşi aşteaptă concurenţii. Joi, 6 iunie, organizatorii au deschis înscrierile pentru Concursul internaţional de interpretare.

Evenimentul va avea loc în a doua parte a lunii august, spectacolele urmând să se desfăşoare pe parcursul a trei seri.

Artiştii care doresc să participe la concurs se pot înscrie până în data de 6 iulie a.c., pe site-ul oficial al evenimentului, cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi Regulamentul Festivalului Concurs.

La finalul perioadei de înscrieri, juriul selecţiei va decide artiştii care vor intra în competiţie. Dintre aceştia, doar 12 concurenţi rămân în concurs şi vor avea şansa de a câştiga unul dintre cele patru premii ale Festivalului, în valoare totală de 55 de mii de euro, sau unul dintre premiile speciale.

Cu o tradiţie de 51 de ani, Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România, iar anul acesta va avea loc la finalul lunii august a.c., în Braşov.

În 2018, televiziunea publică a reluat organizarea Festivalului Internaţional Cerbul de Aur după o întrerupere de nouă ani, reunind pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov nume importante ale industriei muzicale din România şi din străinătate.

Televiziunea Română îşi respectă promisiunea de a continua organizarea evenimentului, iar pentru ediţia din acest an, echipa TVR a pregătit un format  format inedit, cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.