Romania La Zi

VIDEO. Un român, cel mai bun din lume la acrobaţia cu planorul. Lotul naţional al României, pe primul loc şi la întrecerea pe echipe

post-img

România are, în premieră, o medalie de aur la Campionatul mondial de acrobaţie cu planorul, la proba individuală. A câştigat-o luna aceasta Octav Alexan, un tânăr pilot al Aeroclubului României. Campionatul mondial de acrobaţie cu planorul s-a desfăşurat în Polonia. Lotul naţional al României a ocupat prima poziţie şi în întrecerea pe echipe.


 

O evoluţie de 4 minute i-a adus lui Octav Alexan o medalie de aur la Campionatul mondial de acrobaţie cu planorul din Leszno, Polonia.

Rezultatul nu este o întâmplare. Pilotul de 27 de ani a fost vicecampion modial la ediţia precedentă.

Octav este pilot de 10 ani. În această perioadă, a reuşit să adune 750 de ore de zbor cu planorul şi cu avionul. A îndrăgit planorismul de mic şi pentru că mama sa a practicat acest sport.

Aeroclubul României are o echipă puternică de planorism. Lotul naţional a luat aurul în competiţia pe echipe la două ediţii consecutive ale Campionatului mondial de acrobaţie cu planorul.