SCI-TECH

Chinezii nu-şi fac probleme că sunt urmăriţi de 176 de milioane de camere de supraveghere

post-img

De la restaurantele de fast-food, universităţi sau lupta împotriva criminalităţii până la dozatoarele de hârtie igienică în locuri publice, China se află în prim-planul utilizării tehnologiei de recunoaştere facială. Pentru partizanii săi, această tehnologie face viaţa mai uşoară şi mai sigură. Pentru oponenţi, însă, acesta este încă un alt mod pentru guvern de a monitoriza şi mai îndeaproape cei 1,4 miliarde de chinezi.

În Shanghai şi în alte oraşe mari, recunoaşterea facială funcţionează chiar pe stradă, pentru a-i vâna pe cei care nu respectă regulile de circulaţie. Astfel, pietonii care traversează în afara pasajelor rezervate sunt fotografiaţi sistematic, iar fotografia lor apare imediat pe un ecran mare instalat la cea mai apropiată intersecţie. Pentru a nu ajunge pe acest "ecran al ruşinii", ei trebuie să plătească o amendă de 20 de yuani (3 euro).

Societatea chineză, sub conducerea Partidului Comunist, este deja una dintre cele în care cetăţenii sunt cel mai mult ţinuţi sub observaţie, cu circa 176 de milioane de camere de monitorizare în funcţiune, iar oamenii intervievaţi într-o intersecţie din Shanghai nu par deosebit de stânjeniţi de această noutate, scrie AFP.