SCI-TECH

Locuitorii Chişinăului au descoperit avantajele şi tehnologia din Biblioteca Altfel

Biblioteca nu mai este demult doar un raft cu cărţi. S-au convins toţi cei care au descoperit astăzi o altfel de bibliotecă chiar în Grădina Publică Ştefan cel Mare, din Chişinău. În cadrul unui târg inedit, bibliotecile publice din Republica Moldova şi-au prezentat cele mai moderne servicii pe care le oferă comunităţii. 

Grădina Publică Ştefan cel Mare s-a transformat într-o bibliotecă imensă în aer liber, în care toţi doritorii au testat activităţile, serviciile şi oportunităţile de care pot beneficia.

Fiecare bibliotecă a încercat să-şi promoveze cele mai moderne şi interesante servicii, prin activităţi demonstrative şi masterclass-uri de robotică, coding, fabricare digitală sau ateliere de creaţie.

Pentru că tehnologiile sunt viitorul, bibliotecile pentru copii încearcă să-i atragă prin activităţi interactive.

Dar ce fel de bibliotecă ar fi fără cărţi. Vizitatorii au avut ocazia să să răsfoiască cele mainoi apariţii editoriale. Cei mici au ascultat poveşti.

Iar adulţii au savurat din ping-pong-ul poetic susţinut de scriitorii Maria şi Ivan Pilchin

Dialogul a fost organizat de Biblioteca Naţională care a trecut printr-un vast proces de dezvoltare şi modernizare.

Evenimentul este parte a Campaniei  Naţionale "E Biblioteca MEA", care prezintă inovaţiile din ultimii ani din bibliotecile publice.