SOCIAL

100 de milioane de lei au fost alocaţi pentru lucrări la 191 de instituţii de învăţământ din Chişinău

Veste bună pentru elevi şi profesori. Aproape 200 de instituţii de învăţământ din Municipiul Chişinău vor fi reparate, în această vară. Pentru realizarea lucrărilor, primăria a alocat 100 de milioane de lei. Anul viitor se vor repara si salile de sport, promit autoritatile locale.

În acest liceu studiaza peste 600 de elevi, iar încăperea unde aceştia iau masa zilnic nu a fost reparata niciodată, în cei 50 de ani de când a fost deschisă instituţia de invatamant. 
 
Pentru reparaţiile la blocul alimentar şi la cabinetul de informatică primăria a alocat 1 milion 100 de mii de lei. Cele două săli, însă, nu sunt singurele din liceul care necesită lucrari. 
 
Primarul interimar, Ruslan Codreanu, spune că anul viitor urmează să fie reparate şi sălile de sport.
 
Lucrările de reparaţie la instituţiile de învăţământ şcolar urmează a fi finalizate până la sfârşitul lunii august astfel ca, de pe data de doua septembrie, elevii să revină la ore.