SOCIAL

18 persoane au ajuns internate în spital după ce au mâncat la o masă de pomenire

post-img

18 persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţie, după ce au fost la o masă de pomenire în satul Holoşnita, Raionul Soroca. Starea pacienţilor este de gravitate medie. 

La masa de pomenire, care a avut loc în această sâmbătă, au participat circa 60-70 persoane din care 10 copii. Din cei 18 oameni intoxicaţi, 14 persoane au fost internate în Soroca şi 4 în Floreşti.

Bucatele pentru eveniment au fost preparate de un agent economic din or. Drochia şi livrate la domiciliul comandatarului.,iar masa de pomenire a avut loc în condiţii casnice.

Inspectorii ANSA, împreună cu Centrul de Sănătate Publică întreprind toate măsurile de identificare a sursei de infecţie, sunt prelevate probe şi transmise la laborator conform protocoalelor. 

Agentului economic i-a fost sistată activitatea până la stabilirea tuturor circumstanţelor.

ANSA recomandă în mod repetat respectarea regimului termic la păstrarea şi consumul de alimente în perioada caldă a anului!