SOCIAL

22 de străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova

post-img

În perioada 16 - 22 martie 2020, la ”frontiera verde" şi în punctele de trecere poliţiştii de frontieră au notificat 38 de evenimente, cu documentarea a 55 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

- 30 de încălcări ale regimului zonei de frontieră şi cel al punctelor de trecere;
- un cetăţean străin a încălcat regimul de şedere pe teritoriul R. Moldova;
- şapte conducători auto au ignorat regulile de transportare şi de folosire a vinietelor.

Au fost declanşate 58 de consemne, toate conform informaţiilor parvenite din partea autorităţilor de ocrotire a normelor de drept naţionale. În decursul săptămânii precedente 22 de cetăţeni străini, dar şi 27 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

 

Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 41 119 traversări, dintre care un număr mai mare – 24 151 treceri pe sensul de intrare în Republica Moldova. Comparativ cu numărul total de persoane, înregistrat în a doua săptămână a lunii martie, este în descreştere cu peste 82%. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 20 217 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 58% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la graniţa moldo-română.

Cea mai aglomerată zi din săptămâna precedentă a fost luni, 16 martie 2020, fiind înregistrate valori de 14 398 traversări persoane şi 4 585 traversări mijloace de transport.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 798 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 1 762 traversări persoane, dintre care 1 178 treceri la frontiera moldo-română şi 584 treceri la frontiera cu Ucraina.