SOCIAL

250 de studenţi basarabeni, care vor fi admişi la universitate în Suceava, vor primi în dar laptop-uri

post-img

Bucurie dublă pentru studenţii basarabeni care vor fi admişi la Universtitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Instituţia va dărui tinerilor câte un laptop, dar şi o cartela SIM cu abonament la internet şi trafic de date de minimum 50 de GB. Primii doritori de a-şi face studiile în România şi-au depus astăzi dosarele la centrul de înscriere din Sîngerei care va fi deschis două zile.

Universitatea de peste Prut pune la dispoziţia elevilor din Republica Moldova 250 de locuri bugetare la cele zece facultăţi. În prima zi, au fost înregistrate deja 80 de cereri, scrie NordNews.

Printre candidaţi este şi Alexandra Beşiga. Tânăra a decis să-şi construiască viitorul în România şi a ales specialitatea Economia comerţului, turismului şi serviciilor.

„Universitatea din Suceava este una din cele mai bune din România, cu un bun centru de tineret. Anume acolo voi putea obţine o experienţă mai vastă în comparaţie cu alte universităţi”.

„Este o opurtunitate foarte bună că avem posibilitatea de a depune dosarul pentru facultatea din Suceava, aici în Moldova, mai ales acum, în contextul pandemiei. Bineînţeles că-mi fac griji, ca orice mama, dar sunt optimistă şi sper că vom fi acceptaţi”.
 

Decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a declarat că tinerii basarabeni se numără printre cei mai buni studenţi de peste Prut.

Citeşte mai multe şi urmăreşte un reportaj video la acest subiect pe nordnews.md.