SOCIAL

80 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste

Săptămâna aceasta se împlinesc 80 de ani de la primul şi cel mai mare val al deportărilor din Basarabia şi Nordul Bucovinei. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 30 de mii de oameni au fost urcaţi în vagoane pentru vite şi duşi forţat în Siberia şi Kazahstan. TVR Moldova prezintă câteva dintre poveştile pline de chin şi lacrimi ale celor care au trecut prin calvarul gulagurilor sovietice dar care au reuşit să se întoarcă acasă, în Basarabia, după ani de zile de tortură.

Feodosia Racoviţă nu împlinise 4 ani când a fost deportată împreună cu întreaga familie. Motivul pentru care NKVD-ul a decis exilul a fost că tatăl Feodosiei era comerciant şi că ar fi bogat, lucru inadmisibil, în viziunea regimului stalinist, pentru acea vreme. În miezul nopţii de 13 iunie 1941, militari sovietici au intrat în gospodăria lor din satul Andruşul de Sus, Cahul, şi le-au ordonat celor opt membri ai familiei să fie gata de drum. Pentru pregătiri, aveau la dispoziţie doar 15 minute.

FEODOSIA RACOVIŢĂ, fostă deportată: În ogradă au venit KGB-işti, NKVD-işti, au împuşcat câinii, ne-o scos din casă, am rămas fără casă, fără masa, fără avere, fără patrie. Era, pe timpul cela, o stanţie la Vulcăneşti, şi acolo a fost dusă o mulţime de săteni, de prin toate satele. Mergeau cu căruţele, cu bocet, cu copii, cu femei, bărbaţii pe jos.

Au mers până în Kazahstan, regiunea Aktiubinsk, în vagoane pentru vite. Călătoria a durat câteva săptămâni şi au fost hrăniţi cu peşte sărat şi puţină apă. Puţini au fost dintre cei care au ajuns la destinaţie. Tatăl Feodosiei a murit în condiţii necunoscute.

FEODOSIA RACOVIŢĂ, fostă deportată: Au fost scoşi din vagon. Mai mult eu tata n-am avut.  Tata a fost dus, pe urmă am descoperit, în cel mai faimos Lagăr al ruşilor, Ivdeli, Sverdlovkaia oblasti.

În Kazahstan, basarabenii deportaţi trăiau de pe o zi pe alta. Erau obligaţi să muncească toată ziua, fără întrerupere. Pentru a supravieţui, în lipsă de hrană, recurgeau la gesturi disperate.

FEODOSIA RACOVIŢĂ, fostă deportată: Şobolanii iştea dacă-I prindeam, şi dacă aveam noroc să prindem pentru fiecare membru al familiei câte unul, înseamnă că noi am fost aprovizionaţi cu carne. Ştiţi că fără carne, e foarte greu de trait. Şi îi pârlea mama, îi opărea şi îi mâncam. Dacă nu erau să fie ţistarii iştea şi nu-I puteam prinde, precis că noi muream.

Feodosia Racoviţă şi membrii supravieţuitori ai familiei au trait 30 de ani în Kazahstan. Femeia a absolvit acolo şcoala primară, apoi universitatea şi şi-a făcut o nouă viaţă, departe de locul în care s-a născut. Nimic n-a oprit-o însă, în faţa dorului de patrie. În 1970, a lăsat totul în urmă şi, împreună cu mama sa, s-a întors acasă. Împreună cu tatăl Feodosiei, alţi trei fraţi ai ei au rămas în pământul Kazahstanului. Femeia a scris şi o carte în care a povestit chinurile prin cere a trecut.

FEODOSIA RACOVIŢĂ, fostă deportată: Mama a spus: hai Tudosie, acolo şi pământul e mai cald. Am lepădat tot. Cum v-am spus că am avut perspectivă.
Nu poate însă uita ororile prin care a trecut şi, nu le va uita niciodată.

MARIANA ŢĂRANU, conferenţiar universitar: Au fost cazuri când băştinaşii au opus rezistenţă, însă au fost reduşi la tăcere. Alţii au fost împuşcaţi pe loc. Scopul a fost înfricoşarea oamenilor.

Problemele basarabenilor deportaţi de sovietici nu s-au terminat odată cu întoarcerea lor în Basarabia natală. Acasă au fost discriminaţi de autorităţi dar şi de cei cei ce susţineau regimul stalinist. Dorinţa de a trăi acasă a fost însă mai mare. Au învins regimul, dar nu pot învinge tristele amintiri.

​​​​​​​Campanie realizată cu sprijinul Asociaţiei “ Tighina”.