Hrisovul, scris în limba slavonă, reprezintă cea mai veche atestare documentară a Chişinăului. Documentul a fost emis de domnitorii Ilie şi Ştefan pentru Oancea-logofăt, în care  printre altele citim „La Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la izvorul unde este Seliştea Tătărească, în dreptul păduricii”.

Denumirea localităţii provine de la un monumentul turanic Cheşeneu, consideră istoricul Andrei Eşanu, dat fiind că în perioada secolelor 13-14, teritoriul oraşului se află sub stăpânirea tătarilor din Hoarda de aur, ulterior izgoniţi de către localnici:

„Denumirea Chişinău, pare să fie de origine turanică, tătară. Vine de la un cuvânt oriental Cheşene. Există mai multe păreri, dar se pare că ar fi fost vorba de o veche înhumare a unor turanici, care au trecut pe aceste meleaguri, o somitate, un comandant mare al lor, căruia i-a fost înălţat un mauzoleu. Probabil ori era, ori a apărut în Evul Mediu o aşezare umană românească, la care s-au alăturat şi mongolo-tătarii”, a afirmat istoricul.

Chişinăul este atestat apoi documentar în actul prin care Ştefan cel Mare întăreşte localitatea unchiului său, Vlaicu Pârcălab, emis în 1466. După aceasta localitatea fiind transmisă urmaşilor pârcălabului, până la o strănepoată, Vasutca.

Potrivit actelor istorice atestate, Chişinăul a fost pentru o perioadă şi proprietate a unor mănăstiri ieşene, de la Ierusalim şi chiar de la Muntele Sinai. În secolul 17 Chişinăul devine un important oraş, al treilea ca importanţă în Moldova, după Iaşi şi Botoşani, scrie Radio Chişinău.