SOCIAL

Au mai rămas două zile până la expirarea termenului limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare

post-img

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) atenţionează că data de 25 septembrie este ultima zi de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare şi/sau impozitului funciar.

Potrivit Bizlaw, achitarea impozitului poate fi efectuată on-line, prin intermediul serviciului guvernamental de plăţi electronice Mpay şi portalului www.sfs.md, prin accesarea:

https://mpay.gov.md/Services;

https://servicii.fisc.md/TaxesAndFees.aspx;

Pentru achitare în numerar, cetăţenii se pot adresa la ghişeele băncilor şi oficiilor Poşta Moldovei.

În caz de neachitare a impozitului pe bunurile imobiliare şi/sau impozitului funciar în termenul prevăzut, pentru fiecare zi de întârziere, în contul personal al contribuabilului se va calcula o majorare de întârziere (penalitate) corespunzător cuantumului impozitului stabilit pentru anul 2020 în mărime de 0,0355%.

Obligaţiile ce ţin de administrarea impozitului pe bunurile imobiliare şi impozitului funciar, aferente persoanelor fizice-cetăţeni, revin serviciilor de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor (SCITL).