SOCIAL

Campanie de informare a gospodarilor despre pericolul care pândeşte din beciurile în care se face vinul

Este vremea tulburelului şi, odată cu ea, a pericolului reprezentat de dioxidul de carbon emanat în urma fermentării strugurilor. Săptămâna trecută, trei persoane s-au intoxicat cu acest gaz letal, într-o localitate din sudul Republicii Moldova, iar una dintre ele şi-a pierdut viaţa. Salvatorii au demarat astăzi o campanie de informare a gospodarilor despre pericolul care pândeşte în beciuri.

O  echipă de salavori de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a bătut astăzi pe la porţile din Costeşti, localitate cunoscută pentru podgoriile întinse şi vinificatorii pricepuţi. Salvatorii au intrat şi în ograda lui Teodor Postică, pentru a vedea cum îşi produce vinul.

Salvatorii spun că mulţi gospodari nu ţin cont de faptul că fermentarea ar trebui să aibă loc afară, iar dacă se petrece în încăperi închise, acestea trebuie bine ventilate. Mulţi nu ştiu că pot să îşi piardă viaţa dacă respiră, mai puţin de un minut, dioxid de carbon, într-un spaţiu închis.  

„Omul va simţi, greaţă, ameţeli, respiraţie îngreunată, asta vor fi primele simptome. Este necesar evacuare persoanei, şi sunare la 112. În cazul în care a intart omul în încăperi nu încercaţi să intraţi după el”, a spus SERGIU BĂBĂNUŢĂ, şef adjunct, Direcţia Prevenţie.

Mihai Sava, un alt vinificator din Costeşti, se mândreşte că şi-a extins afacerea, apelând la un grant cu ajutorul căruia şi-a cumpărat tehnologii moderne de prelucrare a strugurilor. De atunci, întreg procesul de fermentare are loc în aer liber.

„Am învăţat multe lucruri, că nu sunt tehnolog de specialitatea, făcem  vinuri, tărăneşti, dar fermentarea se producea în beci”, a spus Mihai Sava.

Campania demarată de IGSU se va derula pe tot parcursul perioadei de recoltare şi fermentare a strugurilor, iar salvatorii vor merge prin mai multe localităţi pentru a-i informa de gopodari.