SOCIAL

Cetăţenii din 44 de localităţi din R. Moldova, informaţi despre respectarea regulilor de protecţie contra COVID-19

post-img

Salvatorii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă continuă activităţile de prevenire contra COVID-19 în R. Moldova. Potrivit IGSU, de la începutul anului 2021 angajaţii IGSU au ajuns în 44 de localităţi din raioanele Soroca, Ştefan-Vodă, Anenii –Noi, Ungheni, Căuşeni şi UTA Găgăuzia. Aici salvatorii au preîntâmpinat cetăţenii despre riscul infectării cu noul tip de corona virus în cazul nerespectării regulilor de protecţie.

Oamenii au fost îndemnaţi să poarte măşti de protecţie în locuri publice deschise, dar şi  închise printre care centrele comerciale, instituţii şi transportul public. De asemenea persoanele au fost îndrumate să evite aglomeraţiile şi să păstreze distanţa socială de minim un metru şi cât mai des să se spele pe mâni şi să acopere nasul şi gura când strănută.

În acţiunile de prevenire au fost implicaţi 20 salvatori cu 15 unităţi de tehnică din cadrul Inspectoratului, care au împărţit localnicilor peste 450 pliante informative privind regulile de protecţie şi siguranţă care trebuie să fie respectate pentru prevenirea răspândirii epidemiei COVID-19.

Activităţile întreprinse de IGSU sunt desfăşurate în cadrul Campaniei „Ai grijă, opreşte răspândirea COVID -19, lansate în anul 2020 de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale cu genericul salvează vieţi” având drept scop prevenirea riscului infectării oamenilor cu noul tip de coronavirus.