SOCIAL

Persoanele cu dizabilităţi de pe urma războiului vor primi compensaţie bănească, în locul biletului de tratament sanatorial gratuit

post-img

Guvernul condus de Maia Sandu s-a întrunit astăzi într-o şedinţă matinală. Astfel, miniştrii au supus votului mai multe proiecte, printre care şi proiectul pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a compensaţiei băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ala Nemerenco, scopul este asigurarea dreptului la compensaţie bănească în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit militarilor; persoanelor din corpul de comandă şi soldaţilor din organele afacerilor interne, din sistemul penitenciar şi colaboratorilor organelor securităţii statului, care au fost încadraţi în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii sau a unei afecţiuni contractate în timpul exercităţii atribuţiilor de serviciu.

Guvernul a aprobat modificări şi completări în acest sens într-un regulament aprobat în 2004.

Mărimea compensaţiei băneşti acordată pentru 2017-2018 a constituit 6.504 lei. Anual, de această compensaţie bănească beneficiază circa 546 de persoane.